“Suntem toti niste norocosi, chiar daca nu ne-am nascut pe 13” – Ilinca, Bucuresti

“M-am nascut intr-o norocoasa zi de 13…
Stiti vocile acelea care spun mereu “Aoleu! 13!! Ghinion!!!”, nu?

Probabil m-au ajutat sa repet de atatea ori ca mie imi poarta noroc, incat pana la urma am inceput sa cred si eu cu tarie acest lucru si pe parcursul vietii mi-am dat seama ca aveam mare dreptate.
Viata ne incearca pe toti in diferite feluri si e important sa intelegem ce anume avem de invatat din toate experientele, desi uneori poate ca dureaza ani de zile sa ne dam seama care este lectia.
La 29 de ani am ramas insarcinata, cumva pentru ca ne casatorisem de 2 ani, pentru ca e bine sa ai un copil inainte de 30 de ani, pentru ca am simtit ca, in teorie, venise momentul. Acel copil a devenit un inger, ingerul meu, pentru ca la 31 de saptamani l-am pierdut.

Oamenii vor sa iti spuna ceva,

desi cateodata mai bine doar te-ar strange in brate!

A fost prima drama reala din viata mea, asa cum credem mereu ca se intampla doar altora. M-am luptat din toate puterile mele sa inteleg DE CE. De ce mie, de ce asa, de ce eu n-am reusit acolo unde toata lumea reuseste, de ce Dumnezeu nu ma iubeste, de ce cateodata lumea din jur care vrea sa te ajute te intristeaza si mai tare. Am auzit atunci toata pleiada de lucruri care se spun in imprejurari triste, pentru ca oamenii vor sa iti spuna ceva, desi cateodata mai bine doar te-ar strange in brate.

Dupa ce mi s-a mai potolit zbuciumul am simtit ca vreau cu adevarat sa fiu mama, cu o intensitate extraordinara si deseori m-am intrebat daca nu era iarasi incapatanarea mea de a demonstra ca pot si eu.

Nu mi-am imaginat niciodata ca as fi talentata in rolul de mama, pentru ca a fi parinte ni s-a prezentat in copilarie ca un alt “trebuie”, dar ceea ce am descoperit cand am reusit intr-un final, m-a uimit chiar si pe mine si m-a intregit ca om.

Da, am reusit!

Si senzatia care m-a coplesit a doua zi a fost atat de complexa incat nu o pot descrie. M-au ajuns din urma sentimente ingropate adanc, din copilarie, din adolescenta, din trista experienta de dinainte, cumva au erupt toate ca un vulcan si mi-am dat seama ca abordata responsabil, sarcina de parinte iti da ocazia sa te vindeci de multe rani daca iti doresti acest lucru. Tot atunci am inteles ca experienta mea trista a facut sa apreciez cu atat mai mult maternitatea, sa ma bucur de inocenta copilariei copilului meu, sa investesc timp in el, pentru ca timpul este cel mai frumos dar din lume. Ingerul meu mi-a imbogatit experienta de a fi mama si pe langa multe alte lucruri, am inteles ca rana din sufletul meu devenea o cicatrice.
Viata a mers inainte, cu bune si cu rele, desi frumoasa, meseria de parinte, stim toti, este grea si pune presiune pe cei implicati si cred ca aici am avut o alta oportunitate de a invata ceva despre cuplu, despre iubire si implicare si inca invatam si mai avem multe de invatat.
Si, cand am crezut ca marea mea incercare a trecut, o alta lectie a urmat si desi viata mi-a fost pusa in mare pericol, am reusit sa trec peste acest obstacol si am realizat atunci cat de norocoasa sunt.

Norocoasa ca am supravietuit sa ma bucur de familie si de copilul meu minunat si norocoasa ca am atat de multi prieteni dragi pe care ma pot baza mereu ca ma vor sustine, imi vor sterge lacrimile si nu se vor astepta sa fiu mereu tare, doar pentru ca “asa sunt eu”.

Nu stiu daca povestea mea e trista sau doar obisnuita, dar ce stiu cu siguranta este ca as fi putut sa cad prada disperarii sau depresiei si sa aleg sa cred ca are Universul ceva cu mine, dar motivul pentru care nu s-a intamplat asa nu este “pentru ca sunt tare”, ci sincer este pentru ca am ales sa vad partea pozitiva intotdeauna si aici cred ca sta taria si dorinta de a fi fericit a oricui.

Alergam mereu fericirea, dar ea este de cele mai multe ori chiar lanaga noi, se bucura de zambetul unui copil necunoscut, de prima raza de soare primavara, de o floare de nu-ma-uita daruita de copilul nostru, de primul pas si primul “te iubesc” spus de el si de privirea catelului caruia i-ai dat o gura de apa intr-o zi de vara.

Cred cu tarie ca invatand sa apreciem in fiecare zi, construim calea spre fericire.
Poate ca aceasta ultima lectie inca nu am inteles-o pe de-a-ntregul, pentru ca am fost si sunt recunoscatoare pentru viata pe care o am si ma trezesc zambind pentru ca stiu ca am o viata implinita cu tot ce isi poate dori un om.

Poate mi s-au schimbat putin prioritatile, desi eram si inainte constienta si apreciam tot ce avem si mai ales sanatatea. Poate ca a venit momentul sa ma gandesc serios sa daruiesc la randul meu ceva celor din jur, celor mai putin norocosi ca mine, iar pe ceilalti sa ii indemn sa se bucure azi, pentru ca ziua de maine nu este garantata si este atat de frumoasa lumea… oricine e privilegiat ca s-a nascut in ea, desi prea repede trecem cu vederea ca suntem toti niste norocosi, chiar daca nu ne-am nascut pe 13.. “

Textul de mai sus face parte din colectia de mesaje primite de la comunitatea Femei care inspira. Fii si tu parte din aceasta! Trimite mesajul tau pe femeicareinspira@itsybitsy.ro sau in sectiunea de mesaje din pagina de Facebook sau Instagram, iar noi ne vom asigura ca acesta devine inspiratie pentru toate femeile!