Iuliana Roca a avut mereu doua mari iubiri: copiii si povestile. Inca de la 5 ani si-a dorit sa devina invatatoare si tot pe atunci, si-a rugat mama sa-i faca abonament la biblioteca oraseneasca, pentru ca isi dorea sa citeasca. Desi de-a lungul drumului si-a schimbat de mai multe ori traseul, cumva calatoria a impletit aceste doua mari iubiri.
Iuliana a absolvit Liceul Pedagogic, cu dubla specializare educatoare-invatatoare, dar nu a profesat decat o perioada scurta de timp. Ca studii superioare, Iuliana a terminat Facultatea de Jurnalism si doua mastere in Relatii Publice si Stiintele Comunicarii.
Paralel cu perioada de studii universitare si postuniversitare, Iuliana si-a intors atentia spre dragostea pentru povesti, creandu-le prin munca sa de jurnalist la Evenimentul Zilei si, ulterior, in agentiile de analiza media si relații publice in care a lucrat. In aceeasi perioada, in 2007, Iuliana si-a deschis primul blog, pe care insa l-a trecut pe planul doi odata ce a devenit mama, in 2010.
Desi nu a renunțat niciodata total la scris, Iuliana si-a orientat energia mai ales spre baiatul ei si, aproape pe negandite, atentia ei s-a intors spre cealalta mare iubire a ei: educatia si copiii.
In prezent, Iuliana poate spune ca a gasit echilibrul intre marile ei iubiri. Iuliana este Project Manager in cadrul Fundatiei Nadia Comaneci, unde coordoneaza mai multe proiecte, evenimente si campanii dedicate copiilor si educatiei sportive si nu numai, a acestora, iar in paralel scrie pe blogul personal iulianaroca.ro – Scrieri Felurite. Insa familia si baietelul ei raman pe primul plan. Acesta este si motivul pentru care seara si in weekend, nu deschide calculatorul.
Sincer, incerc sa nu ma gandesc prea mult, iau lucrurile asa cum sunt, programul meu de lucru nu s-a schimbat prea mult, chiar daca sunt acasa, vorbesc cu aceeasi oameni la telefon ca si inainte, stau mai mult cu copilul meu, deocamdata suntem bine. Cred ca atata timp cat vom fi sanatosi, cat nimeni din cei dragi si apropiati nu va fi afectat de acest virus, vom face fata si izolarii. Izolarea mi se pare cea mai mica dintre problemele cu care ne-am putea confrunta in aceasta perioada.
Incercand sa nu ma ingrijorez nici eu prea mult. Fiecare dintre noi are un bunic, pe cineva apropiat care e deja bolnav, deci motive de ingrijorare avem toti. Dar incerc pe cat posibil sa imi tin mintea ocupata cu alte ganduri, mai bune.
Stii, se spune, la job in special, ca nimeni nu e de neinlocuit. Cred ca mesajul Universului, cu acest virus, este: nimeni nu e supraom, nimeni nu e invincibil. Si mai avem noi, romanii, vorba aceea: Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista. Poate ca, acum, ne amintim ca depinde de noi cum va arata ziua de maine, ca ziua de maine sta doar in puterea noastra.
Au fost mai multe. Am vazut un film animat cu baiatul meu. Am citit amandoi – fiecare din cartea lui. Ne-am jucat toti trei, in familie, un joc pe Wii. Am scos papagalul din colivie. Stiu, sunt bucurii aparent marunte, dar ce ne-am face fara el?
Nu stiu daca e de bine sau de rau, dar sunt in aceiasi parametri – tot in familie cred, tot in bucuriile marunte ma regasesc, am aceiasi prieteni cu care vorbesc aproape zilnic, am ramas aceeasi… inca 😊 Important e ca sunt bine, ca suntem bine si va doresc tuturor sa fiti bine, sa fiti sanatosi, sa treceti cu bine peste aceasta perioada, nu doar la trup, ci si la minte si suflet.
E simplu: copilul meu, familia mea, prietenii mei, cartile si filmele.
Daca am aceste „ingrediente” nu imi mai trebuie nimic. De aici imi iau energia, iubirea, intelegerea, acceptarea, zambetul, plansul, visarea, speranta, puterea, tot ce sunt si ma face sa merg inainte.
Eu cred ca nicio intamplare din viata nu este tocmai intamplatoare. Cred ca ceea ce infruntam, ceea ce intalnim la un moment dat, inclusiv oamenii care aparent n-au nicio legatura cu noi, totul ne este dat ca sa invatam ceva, sa ne raspundem la anumite framantari, sa luam o decizie.
Si mai cred ca decizia pe care am luat-o, aceea trebuia luata, oricat de grea sau la indemana. Stiu, este inevitabil sa nu avem macar un moment la care sa ne gandim „ce-ar fi fost daca”, dar o moneda are intotdeauna doua fete, asa ca acest daca nu inseamna neaparat mai bine. Incerc sa iau lucrurile asa cum sunt si sa gasesc solutii de mai bine pentru maine, ca trecutul nu mai poate fi schimbat 😊
Cum, vrei sa spui ca nu sunt in cea mai buna versiune a mea? Glumesc!
Intotdeauna e loc de mai bine. Dar in acelasi timp cred ca intai de toate trebuie sa te accepti pe tine asa cum esti si abia apoi poti sa cresti, sa devii mai bun.
Depinde de moment, dar sper sa nu imi citeasca nimeni gandurile ca i-ar fi greu sa tina pasul. Mai ales cand lucrez, scriu ceva, si in acelasi timp vorbesc la telefon despre altceva.
Greu, fiecare om e diferit, reactioneaza diferit la mesaje diferite.
Cred ca inainte de a spune ceva, e mai important sa asculti. Si cred ca acesta este primul mesaj pe care l-as transmite: „te ascult, sunt aici, nu esti singura in asta”.
Cred ca mi-ar placea sa ii ajut pe oameni sa isi aminteasca sa fie oameni, buni unii cu ceilalti.
Din tot ce ma inconjoara, din povestile de la metrou, din replicile copilului meu, din intalnirile cu prietenii, din bataia vantului. Uneori chiar din lipsa inspiratiei – am scris la un moment dat un text despre inspiratia mea care a plecat in vacanta fara preaviz. 😊
O mama blanda, care rade mereu si se isi face timp sa se joace cu copilul ei, la orice varsta.
Nimic nu este intamplator, nici existenta ta. Mergi inainte, e bine.