Valentina Vesler – Despre curiozitate, echilibru și arta de a rămâne om într-o lume grăbită

Există femei a căror poveste te atinge nu prin spectaculos, ci prin autenticitate. Valentina Vesler, director de comunicare și PR în cadrul Valvis Holding, profesor asociat și mentor pentru tineri, este una dintre acele prezențe rare, calde, care te fac să simți că ești într-un dialog, nu într-un interviu. Deși are peste 25 de ani de experiență în comunicare, ea continuă să vorbească despre sine cu modestia și vulnerabilitatea unui om aflat mereu în proces de descoperire.

Copilul curios și iubitor de povești care era odinioară trăiește încă în ea. Valentina își amintește cum își proiecta viitorul în funcție de oamenii care o impresionau. Prima ei mare pasiune a fost doctorița cu pantaloni roșii și halat alb – o imagine care i-a trezit dorința de a deveni medic. Dorința a persistat ani buni, până în liceu, când întâlnirea cu sala de disecție avea să-i schimbe traiectoria. A înțeles atunci, intuitiv, că forța ei nu stă în a lucra cu bisturiul, ci în a lucra cu oamenii.

Ajunsă la București, adaptarea a fost un proces lent și intens. Ritmul capitalelor o făcea uneori să creadă că este „în urmă”, că reacționează prea lent, că este prea așezată. Dar ironic, exact ceea ce simțea ca dezavantaj avea să devină, în timp, cel mai mare atu: capacitatea de a asculta, de a gândi profund și de a rămâne calmă într-o lume care vorbește repede și uită repede.

Povestea intrării în PR este demnă de un film: un anunț banal în ziar, o întâlnire neașteptată cu CEO-ul companiei, și o conversație care a deviat complet de la subiectele de business spre… postmodernism. De fapt, Nabokov și arhitectura postmodernă au fost podul dintre ea și omul care avea să-i devină mentor. Acolo, în acest moment improbabil, a început cariera ei. „Imaginația mea nu ar fi putut inventa ce mi-a dat viața”, spune ea azi, cu recunoștință.

Deși lucrează într-o industrie asociată adesea cu viteză, presiune și performanță, Valentina vorbește mult despre ritmuri interioare, despre limite, despre așteptări realiste și despre cum înveți să prioritizezi când totul pare urgent. În meseria ei, provocările vin zilnic, iar diferența între o zi bună și una apăsătoare stă adesea în starea ta, nu în volumul taskurilor. A învățat – nu fără efort – că înainte de a reacționa trebuie să respire, să lase 10 secunde de liniște, să se repoziționeze. „Dacă nu îmi las acel minut de pauză, voi gestiona haotic. Și haosul meu se transmite mai departe”, spune ea.

Tot în zona vulnerabilităților declarate intră și relația cu scena. Deși lucrează în comunicare, Valentina a urcat târziu în fața unui public. Multă vreme a crezut că nu are nimic suficient de valoros de spus, iar vocea interioară îi spunea că locul ei este în culise, nu în luminile reflectoarelor. A urcat însă împinsă de oamenii care au văzut în ea ceea ce ea încă nu putea vedea: claritate, profunzime, înțelepciune. Emoțiile nu au dispărut, dar astăzi le privește ca pe o parte firească a prezenței umane.

În plan personal, rolul de mamă a avut un impact uriaș asupra felului în care se raportează la viață. Cei doi fii ai săi au fost profesorii care au învățat-o despre limite, despre frici, despre răbdare și despre reglaje emoționale. Adolescența, cu provocările ei, a fost un teren de testare continuă, dar și un spațiu în care a crescut ca om și ca părinte. „Ei ne apasă toate butoanele. Asta e funcția lor. Important este să ne întrebăm: ce buton e ăsta și de ce mă doare?”

În mediul profesional, Valentina nu s-a confruntat direct cu misoginismul, dar a văzut suficient cât să recunoască povara etichetelor care apasă încă pe umerii multor femei: „Ea e emoțională”, „Nu se pricepe la cifre”, „Femeile în PR sunt bune doar la vorbe”. Deși pe ea astfel de judecăți n-au destabilizat-o, știe cât de greu pot cădea asupra unor femei tinere la început de drum. Dacă ar putea elimina o regulă socială? „Ideea că femeile trebuie să fie bune la toate.”

În ultimii ani, perspectiva ei asupra vieții s-a schimbat lent, strat cu strat, prin acumulări succesive de experiențe și înțelesuri. Nu crede în revelații bruște – acestea, spune ea, vin de obicei la pachet cu suferințe majore. Viața o modelează cu răbdare, iar ea îi răspunde la fel: cu deschidere, cu curiozitate, cu dorința de a vedea mereu dincolo de primul impuls.

Când vine vorba despre inspirație, mesajul ei este simplu și greu de ignorat: autenticitatea este singurul drum real. Dar, avertizează ea, autenticitatea riscă să devină un clișeu dacă este folosită doar ca slogan și nu ca proces. Pentru Valentina, autenticitatea înseamnă să fii prezentă în viața ta, să fii sinceră cu propriile emoții, să rămâi conectată la esență, nu la mască.

La final, rămâne imaginea unei femei care a învățat să transforme vulnerabilitatea în forță, ritmul lent în profunzime, discreția în eleganță. O femeie care nu se grăbește să dea verdicte, ci pune întrebări. Care nu pretinde că știe tot, ci ascultă. Și care, în ciuda tuturor provocărilor, continuă să creadă în frumusețea drumului, nu doar în destinație.

Lasă-te inspirată urmărind discuția dintre Adriana Irimescu, gazda podcastului Femei care inspiră, și Valentina Vesler: