Povestea Silvanei Baciu este una despre iubire, muncă, curaj, vulnerabilitate și creștere continuă. Este povestea unei femei care a reușit să construiască o viață plină de sens nu pentru că totul i-a fost ușor, ci pentru că a știut să rămână autentică, să se dezvolte necontenit și să investească în oameni. Podcastul „Femei care inspiră” își dorește să aducă în fața comunității astfel de povești reale, iar dialogul cu Silvana dezvăluie un traseu de viață profund, cald și în același timp relatable pentru multe femei.
Silvana și soțul ei formează un cuplu cu o istorie rar întâlnită: sunt împreună din clasa a IX-a, s-au căsătorit în 1997 și, de atunci, au crescut umăr la umăr. Relația lor nu este descrisă în termeni de perfecțiune, ci în termeni de potrivire, firesc, umor și susținere. Îl consideră pe soțul ei cea mai inteligentă persoană pe care a cunoscut-o, un om sensibil și amuzant, introvertit, dar mereu atent la nevoile celor dragi. Au evoluat împreună, s-au provocat, s-au format unul pe celălalt și au păstrat bucuria sinceră de a fi împreună. Silvana spune cu naturalețe că, pentru ei, relația a funcționat fără eforturi teatrale, fiind rezultatul unei compatibilități autentice și al dorinței de a construi împreună.
Un element aparte în viața ei este familia extinsă. Două familii mari, ale ei și ale soțului, formează o comunitate în toată regula. Sărbătoresc orice: intrarea copiilor la colegiu, meciurile câștigate, turneele pierdute, zilele grele, zilele bune. „Noi sărbătorim tot”, spune Silvana, iar aceasta devine o expresie a felului ei de a privi viața: ca pe o succesiune de momente care merită trăite împreună. Relațiile sunt, de altfel, ceea ce o bucură cel mai mult când privește în urmă. Cel mai mare succes al ei nu este profesional, ci uman: oamenii din jur și legăturile create în timp.
Silvana a crescut în perioada comunistă, într-o copilărie „normală”, cu joacă în fața blocului și cu reguli clare, dar bine intenționate. Mama ei, un reper major în viața sa, a evoluat de la figura autoritară a începuturilor la o prietenă apropiată cu care vorbește zilnic. În dialog, Silvana povestește emoționant cum, chiar înainte de podcast, își sunase mama doar pentru a-i mulțumi. Această recunoștință profundă vine din înțelegerea faptului că multe dintre valorile ei – încrederea, disciplina, etica muncii – sunt moștenite din familie.
Silvana are doi copii foarte diferiți. Matei, student la Computer Science, este rebel, curios, vocal, justițiar. A fost un adolescent intens, care lua atitudine în fața profesorilor și contesta orice regulă pe care o considera nedreaptă. Relația dintre ei a fost presărată cu discuții aprinse, certuri scurte și împăcări imediate. Matei a forțat limitele Silvanei, a învățat-o răbdarea, adaptarea și mai ales ascultarea. Astăzi, chiar dacă locuiește departe, se consultă cu părinții mai mult decât o făcea când era acasă, ceea ce îi confirmă că relația lor are rădăcini solide.
Ema, în schimb, este calmă, echilibrată și empatică. Practică tenis de performanță, un sport extrem de solicitant în România. Turnee în frig, fum, gălăgie, ore târzii, resurse limitate – toate acestea fac parte din rutina sportivilor tineri. În toată această duritate, Ema rămâne echilibrată și constantă, iar mama ei o admiră sincer pentru forța și perseverența de care dă dovadă. De la ea învață zilnic să nu renunțe, să meargă înainte chiar și atunci când lucrurile sunt grele, să abordeze realitatea cu calm și maturitate.
Unul dintre cele mai vulnerabile momente din viața Silvanei a fost îmbolnăvirea mamei ei. Atunci a învățat cu adevărat ce înseamnă să primești ajutor. Avea un bebeluș de câteva luni, era foarte tânără și se confrunta cu un diagnostic dur în familie. În acea perioadă, prietenele și colegele ei din fabrica de confecții din Ploiești au format un cerc de sprijin neașteptat. Se organizau în ture ca să aibă grijă de Matei când ea era la spital, îi ofereau sprijin emoțional și logistic, fără să le fi cerut explicit. Experiența aceea i-a arătat cât de esențială este comunitatea și cât de important este să nu îți duci singură toate greutățile. De atunci, Silvana spune că a învățat să ceară ajutor, să lase oamenii să fie parte din viața ei și să accepte vulnerabilitatea ca pe o formă de putere.
Silvana nu trăiește cu regrete. Crede ferm că fiecare decizie luată în trecut a avut sensul ei, chiar dacă uneori nu părea așa. Este convinsă că lucrurile se întâmplă „la timpul potrivit și pentru motivul potrivit”. Această perspectivă o ajută să navigheze neprevăzutul cu calm, să nu dramatizeze schimbările și să accepte viața în dinamica ei reală, nu idealizată.
Echilibrul personal, pentru Silvana, nu este o destinație, ci un proces. A încercat, la fel ca multe femei, ritualurile „la modă”: meditație, timp doar pentru ea, rutine perfecte, activități recomandate pe social media. A descoperit, însă, că acestea nu i se potrivesc. Astăzi echilibrul ei arată altfel: seri simple petrecute cu Ema în fața unui serial, gătitul după o zi obositoare, conversațiile lungi la cafea cu sora ei, audiobook-urile ascultate în mașină. A renunțat la presiunea de a bifa lucruri „care dau bine” și a ales acele mici ritualuri care îi aduc liniște reală.
În discuție, Silvana vorbește deschis despre presiunea social media, despre influencerii care promovează vieți perfecte, despre uniformizarea mesajelor de dezvoltare personală și despre cât de ușor poți cădea în capcana lor. Ea însăși s-a lăsat influențată o perioadă, până când a realizat că autenticitatea ei nu are legătură cu trendurile. Spune că femeile trebuie să fie atente la aceste modele idealizate, pentru că realitatea este întotdeauna mult mai complexă și mai nuanțată.
Educația este un capitol central în viața ei. A crescut într-o familie în care școala era esențială și nu s-a oprit niciodată din învățat. A făcut cursuri, specializări, programe internaționale, a devenit coach și s-a dezvoltat constant profesional. Observând însă dificultățile tinerilor din sistemul actual, Silvana simte tot mai puternic că societatea românească nu își iubește suficient adolescenții, că nu le oferă spațiu, încredere și susținere. Visul ei neîmplinit – dar foarte real – este să ajungă la un punct în care să poată lucra direct cu tinerii și să contribuie la dezvoltarea lor.
Pe plan profesional, Silvana vorbește cu recunoștință despre mentorii care au modelat-o, în special despre Violeta, fostul ei manager din IKEA. Ea i-a arătat ce înseamnă leadership autentic: să îți pese cu adevărat de oameni și să fii prezent pentru ei, nu doar în plan profesional, ci și personal. Silvana recunoaște că este un lider exigent, determinat, însă a înțeles în timp că adevăratele rezultate se obțin numai prin echipă și prin dezvoltarea oamenilor din jur.
Întrebată ce le-ar spune femeilor epuizate, care simt că nu mai pot, Silvana răspunde sincer și realist. Nu oferă rețete magice, ci vorbește despre curajul de a ieși din zona de confort, despre nevoia de a-ți crește constant competențele și despre puterea de a acționa. Schimbarea reală vine doar atunci când faci tu pașii necesari – nu lumea din jur.
Iar visul ei personal rămâne acela de a schimba, la un moment dat, direcția profesională spre educație și lucrul cu adolescenții. Simte o responsabilitate profundă față de tineri, față de felul în care sunt percepuți și tratați în societate, și își dorește să fie parte din soluție.
Povestea Silvanei Baciu este despre autenticitate, perseverență și sensibilitate. Despre munca din spatele echilibrului, despre dragostea care se construiește, despre relațiile care te țin ancorată și despre puterea de a nu renunța. Este un reminder că viața nu se trăiește în perfecțiune, ci în adevăr. Și, mai ales, este dovada că inspirația vine din sinceritate și din capacitatea de a transforma vulnerabilitatea în resursă.
Urmărește integral interviul Adrianei Irimescu cu Silvana Baciu, în cadrul podcastului Femei care inspiră: