Ana Nicolescu, blogger: „Ma las inspirată de femei puternice care au un mesaj pe care il duc lumii.”

Ana Nicolescu scrie de 8 ani pe blogul Mamica Urbana si organizeaza evenimente cu parinti bloggeri. De 6 ani este co-fondator al agentiei Parenting PR, unde construieste concepte, campanii si evenimente ancorate in realitatea societatii romanesti pentru parinti si copii, pentru clientii care au ca target familia. Intentia Anei este sa le ofere parintilor momente de conectare in cadrul unei comunitati cu valori si principii similare.

Mentioneaza 5 ingrediente care se regasesc pe lista fericirii tale

• Sa ma conectez cu mine in fiecare dimineata, meditatie, sa ma centrez, sa ma ancorez si sa ma aliniez cu misiunea mea. Sa vad unde am de crescut ca sa fiu in stare sa-mi ofer harurile celor care au nevoie.
• Sa ma conectez cu copiii mei dincolo de frustrarile si de golurile mele, sa le dau iubire, nu sa le iau ce am eu nevoie, sa le potentez ce e deja in ei si uita ca e acolo si sa le fiu ghid. Cand imi iese asta sunt fericita.
• Sa scriu in fiecare zi la cartile mele. Gandul ca primele doua ore ale diminetii sunt pentru visul asta al meu, ma face sa ma trezesc zambind.
• Sa invat ceva nou in fiecare zi si invat fie citind, fie ascultand cursuri online, fie fiind foarte atenta la experientele prin care trec si la ce oglindesc ceilalti oameni din mine, mai ales cei cu care nu rezonez.
• Sa rad, sa cant, sa dansez, sa ma intalnesc cu oamenii cu care imi dau voie sa fiu exact asa cum sunt eu, sa fiu in programe colective de wellbeing, cu persoane care pun pe primele planuri starea de bine, bucuria de viata, placerea lucrurilor simple si importanta unei simple respiratii.

Care a fost cea mai grea decizie pe care a trebuit s-o iei? Ai schimba ceva la ea? Daca da, ce?

Cea mai grea decizie a fost sa raman intr-o relatie care are darul sa scoata la suprafata exact locurile in care mai am nevoie sa cresc. Si asta vine cu multa frustrare, cu doi pasi inapoi si unul inainte, cu sigilarea sufletului acolo unde pe moment e mai precaut sa protejez, sa pastrez ca atunci cand voi fi mare sa ma intorc cu energie materna vindecatoare si sa-mi bandajez singura ranile. As schimba ceva la decizia asta? Nu, pentru ca inca mai am de invatat si de crescut. Ma simt safe sa fac aici greselile de care am nevoie si din care daca nu as invata, le-as face cu siguranta in alte relatii, cu oameni pe care ii voi fi cunoscut doar partial.

Cum ai fi tu, in cea mai buna versiune a ta?

Cred ca sunt cea mai buna versiune a mea in acest moment, acea versiune pe care pot sa o fiu acum si aici. Maine va fi altfel. Eu cred ca suntem exact cum avem nevoie sa fim ca sa evoluam, deci cea mai buna varianta a noastra in momentul prezent. A, daca ne referim daca e loc de imbunatatire, sigur ca e, doar ca nu pot sa o duc deocamdata. Toate la timpul lor si cu rostul lor.

Ce ar auzi cel mai des oamenii daca ar putea sa iti citeasca gandurile?

Ca vreau sa aprind lumina in vietile oamenilor, sa ajunga fiecare la linistea lui, sa nu se mai zbata pentru niste detalii, sa nu mai fim dezbinati, competitivi, sa nu mai distrugem planeta pe care vor trai copiii nostri. Ar auzi ca visez sa stau la curte si sa scriu de sub bolta de glicina, iar in gradina sa am rosii, ardei, castraveti, zmeura si multe flori. Sa le arat lumea fetelor mele, sa calatorim cu vaporul, cu barca, cu masina, cu avionul, pe jos. Sa merg macar o data pe Camino, asta ar auzi obsesiv. Sa mai am o casuta mica pe malul marii, pentru vacante, unde sa ne strangem cu totii, prieteni si familie, sa radem mult, fara nicio grija, asa cum faceau parintii mei cand eu eram mica. 

Care ar fi primul cuvant de incurajare pe care i l-ai spune unei femei intr-o situatie dificila?

Sunt aici cu tine.

Daca ai fi un super erou, ce super putere ai vrea sa ai?

Altele decat cele pe care le am deja? Nu stiu, cred ca as fi nerecunoscatoare. Mi-am dorit odata sa fiu invizibila si cand mergeam la evenimente nu apaream in nicio poza, cand ceream cuiva ajutorul, nu ma auzea nimeni, oamenii dadeau peste mine pe strada. A fost tare ciudat. De atunci am grija ce-mi doresc si sunt foarte specifica cu intentiile mele. Si serios, chiar cred ca am unele super puteri, ca fiecare femeie. Dau viata, creez, uneori vad dincolo de cuvinte si de comportamente, sunt intuitiva, pot sa-mi activez orice simt vreau si sa vad ce mesaje imi transmite, pot sa simt cand mama nu e bine, si ea la fel despre mine, pot sa le transmit copiilor gandurile mele fara sa le zic cu voce tare sau ma rog, ei au puterea de a mi le citi. Pot sa le iau durerile copiilor mei doar luandu-i in brate. O gramada de super puteri avem, zau.

De unde iti iei inspiratia?

Din orice, chiar si dintr-o tasta de la laptop. Sunt un detectiv al momentului prezent, traiesc constient si sunt atenta la tot ce se intampla in jurul meu. Visez mult si ciudat. Nu cu ochii deschisi. Noaptea. Visez gaini pe tocuri, valuri cat doua blocuri cu apa limpede ca apa de izvor, munti de nisip pe care ii escaladez, confruntari politice, oameni din alte vremuri si lumi, mai ales din viitor, astfel incat am in permamenta subiecte pentru carti. Ma intalnesc cu oameni cat mai diferiti, ma joc mult cu copiii mei si imi dezvaluie o alta perspectiva asupra lumii si a gandirii mele rigide si nedrepte uneori. Stau cu mine in lumea mea interioara, apoi ma inham la experiente care-mi taie rasuflarea, cum ar fi baia in 250 kg de gheta, testez alte domenii creative si ma las inspirată de femei puternice care au un mesaj pe care il duc lumii.

Daca serotonina ar fi o femeie, cum ar arata?

Ca Audrey Tautou in Coco before Chanel. Feminina, hotarata, pasionala, urmandu-si mereu, dar mereu, menirea.

Ce mesaj crezi ca are Universul pentru tine?

Esti aici cu un scop, nu-ti rata sansa, ramai prezenta si conectata cu misiunea ta. Te contin!

Cum faci fata izolarii si temerilor?

Pentru mine izolarea nu e ceva greu de dus, am invatat sa ma bucur de astfel de momente si sa le folosesc pentru conectarea cu mine si cu copiii. Fiecare zi o încep cu yoga, exercitii de respiratie si meditatie si stiu ca poate suna ciudat pentru cei neinitiati, dar respir cu planeta. Poate ni se transmite mesajul sa slow the fuck down, sa revenim la radacinile noastre si sa fim conectati din nou. Eu cred ca ne prinde bine izolarea pentru ca avem nevoie de ea atat din punct de vedere epidemiologic, cat si din punct de vedere uman. Avem acum sansa sa ne vedem copiii, sa ne vedem fricile, blocajele, sa intram in sevraj dupa consumerismul inutil, sa vedem ce e cu adevarat important in viata. Asadar, imi prieste tihna izolarii, e cu calm, cu lumina, cu conectare. Dupa yoga de dimineata, scriu fie articole, fie la carte, fie raspund la mailuri. Cand se trezesc fetele, mancam micul dejun impreuna, facem temele,  diferite jocuri, activitati, ele filmeaza cate un vlog, marea lor pasiune in ultimul timp. Apoi ele se joaca impreuna, cat eu fac curatenie si ordine pentru ca in perioada asta simt sa-mi aranjez si mai bine cuibul si m-am inrolat in #MareaOrganizare a Dianei Mihaila. Dupa pranz eu citesc sau gatesc si fetele se joaca in continuare, slava Domnului ca am ajuns si la etapa in care nu mai sunt dependente de mine si nu se mai cearta asa de des, apoi facem miscare pentru ca Julie este la gimnastica si chiar daca nu se duce, repeta coregrafia zilnic. Seara ne uitam impreuna la un film sau la un documentar. Am vazut pana acum Aladin, Romania Neimblanzita, Minunea, Singur Acasa (nu mai zic a cata mia oara) si tot asa. Inainte de culcare suntem recunoscatoare ca suntem impreuna si ca am fost smart sa ne facem economii din anii trecuti.

Singura temere este ca tatal fetelor, care este farmacist si in perioada asta lucreaza zi lumina, sa nu aduca vreo surpriza acasa. Sigur ca luam masurile de preventie, ca isi lasa incaltamintea intr-un suport cu dezinfectant, ca isi pune hainele la spalat seara, ca face dus imediat ce ajunge, ca dezinfectam clanta, cheile si tot asa, dar sincer, asta e temerea mea. Iarasi imi e frica pentru tata care e preot si pentru bunica mea si ma tem ca inca nu avem mentalitatea sa gandim pentru un bine comun, pentru ceva ce depaseste corpul nostru sau familia noastra si ne gandim doar la interesul propriu, la mintea neantrenata in disciplina si la traditionala mie nu mi se intampla.

Cum reusesti sa nu transmiti ingrijorarile copiilor tai?

Asa cum ziceam mai sus, nu am cine stie ce ingrijorari, asa ca le transmit calm, bucurie, joaca, implinire si mai ales acceptare, ca aici mi se pare ca se pierd multi pentru ca nu reusesc sa accepte situatia asta si sa vada ce pot face cu resursele pe care le au aici si acum. Este neproductiv si frustrant sa tanjesti dupa ceva ce nu se poate in momentul asta. Cati n-au visat sa stea acasa, sa se trezeasca tarziu, sa se uite la filme, sa fie impreuna cu familia si, ce sa vezi, cand Universul a permis asta, brusc ne dorim inapoi la corporatie, la deadline-uri, pe copii sa-i creasca scoala si casa sa fie ca o gara in care venim si plecam fara sa ne implicam. Si iarasi revin si spun ca tine de disciplina si mai precis de disciplinarea dorintelor.

Ce simti ca avem de invatat in aceasta perioada de criza mondiala?

Ooo, avem o gramada de invatat. As incepe cu grija pentru planeta pentru ca am sufocat-o si implicit ne-am sufocat pe noi, am hranit solul cu otravuri si noi ne-am hranit cu legumele otravite, am poluat oceanele si am mancat apoi pestii cu plastic in burta, am defrisat padurea Amazoniana, plamanii Pamantului, si iata acum o boala care ne afectează plamanii, si nu, nu e ciudat, e oglindire, totul se intoarce la noi ca un bumerang. Asadar, prima pe lista ar fi sa intelegem ca planeta ne sustine si ne tine in viata, iar daca o distrugem, ne distrugem pe noi. Planeta poate sa supravietuiasca fara noi, dar invers, nu.

Al doilea lucru pe care il avem de invatat cred ca este sa fim din nou umani, sa avem din nou incredere in noi si unii in altii, sa ne unim din nou in comunitati, sa scapam de individualism ca doar suntem fiinte sociale, sa revenim la esenta noastra si de acolo sa ne conectam si cu ceilalti. Acum suntem fals conectati in adunaturi de oameni pe care le numim echipe, grupuri, comunitati. Nu, de fapt, fiecare e intr-un grup pentru ca are un scop personal, nu pentru ca se gandeste ca impreuna ajungem mai departe si mai repede si putem sa facem cu adevarat schimbari. Suntem profitori, avizi dupa imagine, like-uri, aprecieri, aplauze la scena deschisa si toate astea pentru ca ne-am deconectat de la cine suntem noi si nu stim ca putem sa ne oferim toate astea chiar noi.

Al treilea lucru pe care sper sa-l invatam peste minimalismul si slow living-ul, sa traim viata intr-un alt ritm, mai atenti la ce ne spune corpul nostru, la emotiile noastre, la ce vrem sa aducem bun in lume, la ce putem sa oferim mai mult decat ce putem sa primim, furam, cumparam. Sper sa putem sa dam la o parte consumerismul care ne-a salbaticit si ne-a inrait, care s-a axat pe false nevoi si pe superficialitate. Sper sa invatam sa avem grija de noi, de cel de langa noi si de comunitatea din care facem parte.

O bucurie pe care ai avut-o ieri.

Am jucat toti patru, Reginele Adormite si am dansat pe melodia din Aladin.

Vezi viata cu alti ochi in aceasta perioada de izolare?

Nu, o vad la fel pentru ca oricum o vedeam altfel si inainte de izolarea care a venit ca o binecuvantare.