Astazi facem cunostinta cu Ana Maria Popa! Blogger la http://anamariapopa.com/, mama lui Lorelai, pasionata de psihologie, social media, calatorii, moda, muzica si catei.
Ana este o optimista convinsa si isi gaseste fericirea oriunde are copila aproape. Despre bucuriile lor impreuna poti citi pe pagina sa de facebook, urmarind #MiniAMP, pentru a descoperi pregatirile dinaintea venirii pe lume a lui Lorelai sau #ViațaCuLorelai.
Daca viata sa ar fi un titlu de film, s-ar numi Happiness is Self-Made.
Daca fericirea ar avea o culoare, Ana crede ca, in mod clar, ar fi portocaliu! Iar daca ar fi o aroma de inghetata, ar avea gustul unei Limone de la un butic din Roma.
In cea mai buna versiune a sa, considera ca ar avea mai mult timp sau s-ar putea clona.
‘Abia astept sa cresc sa devin asa misto!’
Rasul copilei mele, Pilates, gatitul, condusul, invatatul/ imbunatatitul constant.
‘Oare ce-o face Lorelai acum?’
Cadouri, in primul rand! Recunosc ca am exagerat, dar presupun ca se intampla cand ai copil care merita de toate. Ultimele 3 zile mi-au fost pline cu primirea de comenzi pe furis, despachetare si asamblare (unde a fost cazul) si apoi impachetare in hartie de cadou si depozitare departe de ochii ageri ai copilei. Pot doar sa spun ca am ajuns sa ascund cadouri in cada, pentru ca in dulapuri nu mai aveau loc. Deci avem: bicicleta, trambulina, carucior de cumparaturi, 6 puzzle-uri, set pentru pictura, carti, dulciuri. Iar la capitolul gatit, am mers pe chestii usoare: pizza, chec, d-astea. Fiind doar noi doua, ne rasfatam altfel. Ouale vopsite sunt nelipsite, oricum!
Pentru tot ce sunt, in esenta. Toate se intrepatrund si daca ma gandesc la o singura chestie, imi dau seama ca in spatele stau alte 2-3-7 lucruri despre mine.
Hmm, ma intorc pe toate partile si nu pot gasi un singur exemplu. Concluzia la care am ajuns de-a lungul celor 28 de ani este ca dificultatea unei situatii ne-o dam noi singuri, pe baza a ceea ce este in mintea si/ sau sufletele noastre. Oricat de greu de luat ar fi fost o decizie, daca nu aveam deja in minte pe ce drum o iau, ma retrageam un pas in spate – fie ca pasul insemna sa nu iau decizia pe loc si sa dorm o noapte inainte, fie ca ceream un sfat al cuiva apropiat.
Dar ce pot sa zic sigur este ca in general, nu as schimba nimic la viata mea de pana acum. Ce a fost bun, a ramas amintire placuta, iar ce a fost dificil, s-a transformat in experienta si lectie invatata.
Cred ca e cazul sa ne regandim nitel prioritatile, din toate punctele de vedere. De la familie si comunicare, la felul propriu in care suportam izolarea.
Ma pierd in activitati cu Lorelai – pictam, ne imbratisam, ne uitam la desene impreuna, stam in cortul de pe balcon. Uit cum trec zilele, de cele mai multe ori.
Plimbatul prin parc.
S-a schimbat enorm. Acum, 24/24 impreuna, petrecem cel mai mult timp una cu alta, desi ai crede ca ne plictisim repede si facem chestii mai degraba separat decat impreuna. Departe de lumea de afara, am lasat toate deoparte si ma implic in activitati cu ea. Pe langa faptul ca e relaxant sa fiu iar copil, imi rade sufletul cand vad ce pasiune poate sa existe intr-o fiinta care este de doar 2 ani pe lumea asta.
Pictam impreuna sau separat (fiecare pe foaia ei) sau stam pe canapea sub patura si ne uitam la Bebe Sef – ea la mine in brate si uneori adoarme cu capul pe pieptul meu, ca atunci cand era bebe mic.